Originar din Antiohia Siriei, de profesie medic, Sfântul Apostol Luca beneficiase de o educaţie deosebită, cunoştea bine limba greacă şi avea cunoştinţe în domeniul artelor plastice, fiind cel dintâi care a zugrăvit o icoană a Maicii Domnului, purtând în braţe pe Pruncul cel mai înainte de veci, pe Iisus Hristos.
Sfântul Apostol Luca a pictat pe lemn şi chipurile sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel, punând astfel temei tradiţiei zugrăvirii sfintelor icoane în Biserică.
Este autorul a două dintre cărţile Noului Testament: Evanghelia care îi poartă numele şi cartea Faptele Sfinţilor Apostolilor. A fost martor al propovăduirii Domnului şi al patimilor Lui.
Sfântul Evanghelist Luca a fost unul din cei şaptezeci de apostoli, despre care chiar el pomeneşte în Evanghelia sa: "A arătat Domnul şi pe mulţi alţii şaptezeci şi i-a trimis, câte doi, înaintea feţii Sale, în toată cetatea şi locul". Fiind în această rânduială apostolească, Sfântul Evanghelist Luca, prin propovăduirea sa, pregătea calea Fiului Lui Dumnezeu, încredinţând mulţimile că Mesia, Care era aşteptat, a venit în lume.
După Înviere, Hristos S-a arătat Sfântului Apostol Luca şi Sfântului Apostol Cleopa pe când aceştia mergeau în Emaus şi vorbeau între ei cu jale despre pătimirile iubitului lor învăţător şi apropiindu-se de dânşii, le-a zis: "Ce sunt cuvintele acestea pe care le schimbaţi unul cu altul în drumul vostru? Iar ei s-au oprit, cuprinşi de întristare" (Luca 24; 17). Şi a fost atunci călător Sfântul Apostol Luca împreună cu Acela Care a zis pentru Sine: "Eu sunt calea, adevărul şi viaţa" (Vieţile Sfinţilor).
Sfântul Luca făcea parte din comunitatea creştinilor din Ierusalim în momentul convertirii lui Saul (Pavel) şi i-a devenit, în scurtă vreme, însoţitor în călătoriile misionare şi pe perioada detenţiei romane a acestuia. Întâlnirea lui cu Sfântul Apostol Pavel a avut loc la Troa (Fap. 20; 5-6), după cele trei luni petrecute de Sfântul Pavel în Grecia.
Sursa: agerpres.ro