Potrivit anchetatorilor, tânărul a avariat cinci maşini. Din primele cercetări a reieşit că acesta, aflat la volanul unui Golf, a lovit frontal un autoturism Logan, aflat în mers. În urma impactului, maşinile au fost proiectate în alte trei autoturisme parcate. Accidentul a avut loc pe o stradă din cartierul piteştean Războieni. Şoferul Golfului, care are permis de doar două luni, a refuzat să sufle în etilotest şi a fost recalcitrant cu oamenii legii. Aceştia l-au condus la Poliţia Municipiului, la audieri.
"Persoana ce a provocat accidentul a fost reţinută pentru 24 de ore pentru refuzul de a i se preleva probe biologice", a declarat pentru MEDIAFAX purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Judeţean de Poliţie Argeş.
În urmă cu patru ani, la vârsta de 15 ani, tânărul a furat maşina părinţilor şi a lovit două autoturisme în parcare. După ce a realizat ce a făcut, băiatul s-a aruncat de la etajul 7 al unui bloc. A ajuns la Bucureşti la spital, iar medicii i-au salvat viaţa.