Ziarul citat nu menționează nici numele medicului și nici sursa, dar dezvăluirile făcute contribuie la speculațiile privind starea de sănătate a președintelui rus. Putin nu a mai fost văzut în public și nu a mai avut apariții televizate de mai bine de o săptămână. El și-a amânat o întâlnire cu liderii din Kazahstan și Belarus, care ar fi trebuit să aibă loc în decursul acestei săptămâni.
Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, nu a răspuns la telefon pentru a comenta informațiile din Kurier, scrie Reuters.
Anterior, Peskov a refuzat să comenteze o altă informație, făcută publică duminică de postul independent de televiziune Dojd, care relatase că liderul de la Kremlin nu s-ar fi aflat la Moscova în ultimele zile, ci la reședința sa de pe malul lacului Valdai, din provincia Novgorod.