Andrei Pleșu a ajuns la concluzia că "dozajul", tupeul, identificarea cu „puterea" şi anvergura trans-partinică a „caracatiţei" din România nu se pot compara cu nimic din geografia contemporană a civilizaţiei.
"Trăiesc într-un loc pe care nu-l mai pot resimţi ca fiind „al meu". Ceea ce se petrece în instituţiile fundamentale ale ţării, ceea ce văd pe toate canalele de televiziune, ceea ce aflu din ziare, toate mă fac să cred ţara mea nu mai are mare legătură cu mine. E ţara altora: a unei reţele de indivizi care au ajuns la vîrf prin grosolane manevre de partid, de familie şi de gaşcă. Faţă de ţara „lor" mă simt nu numai străin, ci pur şi simplu ameninţat. Sunt şocat cînd le văd portretele, cînd îi aud vorbind şi cînd mă gîndesc că ei îmi hotărăsc viaţa. Singura consolare, singura speranţă e că încă sunt informat asupra malversaţiunilor lor şi că încă se încearcă stăvilirea juridică a nesăţioasei lor "eficienţe", scrie Andrei Pleșu pe Adevarul.ro.
Potrivit editorialistului, riscăm să aflăm că „a fi român" a devenit sinonim cu „a fi prins" într-o capcană fără ieşire, ca o "insectă fragilă în ghearele unui prădător dement".
"Se fură lacom, se fură obraznic, se fură iresponsabil, pînă la pierderea instinctului de conservare. Infractorii se simt infailibili, invulnerabili, nemuritori. Dacă sunt prinşi, se declară victimele unor manevre politice. Încearcă, eventual, să scape, turnîndu-se între ei. Pînă la urmă, diferenţele dintre făptaşi şi instituţiile menite să-i pedepsească se tulbură", mai scrie Pleșu.
Textul integral aici.