Alte certificate COVID FALSE, după cele de la Timișoara: 275 de documente neconforme la Festivalul Internațional de Teatru de la Sibiu

Alte certificate COVID FALSE: 275 de documente neconforme la Festivalul Internațional de Teatru de la Sibiu
Alte certificate COVID FALSE: 275 de documente neconforme la Festivalul Internațional de Teatru de la Sibiu

Informațiile despre falsificarea certificatelor de vaccinare continuă să apară și în alte orașe din țară. A venit rândul Sibiului. Nu pentru călătorii în străinătate sau evitarea vaccinării, ci pentru a avea acces la evenimentele culturale din cadrul Festivalului Internațional de Teatru care a durat 10 zile. Organizatorii Festivalului au anunțat că au descoperit nu mai puțin de 275 de certificate europene COVID neconforme. Anunțul vine după ce săptămâna trecută, medicii din Timișoara au semnalat o posibilă vaccinare fictivă în cazul unor bolnavi în stare critică care susțineau că erau vaccinați. Urmarea a fost deschiderea unei ample anchete de către polițiștii timișoreni pentru a descoperi cine a falsificat certificatele COVID prezentate medicilor.