Potrivit sursei citate, totul a pornit după ce o persoană din conducerea instituției, suspectă de coronavirus, s-a prezentat la serviciu, ba chiar le-a împărțit colegelor mărțișoare de 1 Martie.
Marian Goleac, director general ADP Sector 4, a precizat că este vorba despre un bărbat în vârstă de 60 de ani, care a fost la muncă până luni, 2 martie, zi în care a împărţit mărţişoare. Se pare că bărbatul ar fi intrat în contact cu peste 120 de persoane în tot acest timp. O zi mai târziu, acesta a început să se simtă rău și s-a prezentat la spital, crezând că are o răceală. El a revenit la muncă pe 4 martie după care, pe 5 martie, a mers din nou la spital.
În prezent, sediul ADP Sector 4 este închis. "Am luat decizia de a închide societatea. Așteptăm o anchetă sau noi dispoziții din partea DSP", a mai spus directorul ADP.