La Institutul Matei Balş din Capitală a fost amenajat un salon în care ar putea fi internaţi pacienţii suspectaţi de infecţie cu Ebola. Acum, ventilatoarele, aparatele de dializă renală şi kit-ul de resuscitare sunt în conservare. Dar, dacă va apărea o suspiciune, ele vor fi desigilate şi folosite. Încăperea este dotată cu echipamente de ultimă generaţie şi aprovizionată cu toate materialele necesare.
Momentan, doar două paturi sunt pregătite la Institutul Matei Balş pentru pacienţii infectaţi cu Ebola. Dacă va fi nevoie, întreaga secţie de terapie intensivă va fi transformată pentru a primi un număr mai mare de bolnavi.
În plus, un spital de campanie ar urma să fie ridicat la marginea Capitalei. Bilanţul epidemiei de Ebola a depăşit deja 4.400 de morţi la nivel global.