Inainte de orice nu este logic sa crezi ca exista doar 2 optiuni (ambele eterne) dupa ce mori. Exista o multime de cercetari stiintifice legate de ce se intampla dupa ce oamenii isi parasesc corpurile cand mor si apoi se intorc dupa ce au petrecut putin timp in lumea spirituala. Mii de astfel de declaratii ale acestor oameni care au fost atat de aproape sa plece dintre cei vii ne ofera informatii care ne ajuta sa ne facem o parere mai completa despre ce ne asteapta dupa ce murim. In unele declaratii se vorbeste despre iad, si in cele mai multe despre Rai insa mai exista si alta fata a monedei care trebuie analizata.
Doctorul Michael Newton un psiholog specializat in hipnoterapie, si-a hipnotizat pacientii pentru a-i scapa de experiente traumatizante din trecut care ii impiedicau sa se vindece. Curand, el a descoperit ca era capabil sa aduca la lumina intamplari care nici macar nu au avut loc in aceasta viata, ci la granita dintre doua vieti.
In cartile sale Calatoria sufletelor si Destinul sufletelor el dezvaluie cateva dintre cazurile la care a lucrat tip de peste 4 decenii. Surprinzator, declaratiile facute de cei ajunsi la granita dintre viata si moarte sunt asemanatoare. Iata 7 lucruri care ti se intampla cand mori.
Retraiesti intreaga viata
Un fenomen intalnit la toate persoanele care se afla in bratele mortii este faptul ca in acele momente in cateva secunde isi revad intreaga viata. Sinapsele creierului intra intr-o stare rapida ceea ce iti permite sa accesezi toate memoriile chiar inainte ca sufletul sa se separe de corp.
Iti poti vedea corpul
Multe persoane isi pot vedea trupul chiar in momentul in care se desprind de el. Esti capabil sa vezi imprejurimile si tot ce se intampla in apropierea corpului tau „mort”. Acest lucru nu te va speria intrucat ti se va parea ceva absolut normal. Unele persoane au marturisit ca era suparate/frustrate de modul in care au murit si ca si-ar fi dorit sa se intoarca in trup pentru a se putea razbuna. Sentimentele acestea insa vor disparea in momentul in care incepi sa te apropii de lumina.
Lumina
Toti oamenii care s-a aflat aproape de moarte au declarat ca au vazut o lumina. Aceasta apare la distanta, ar tu esti atras catre ea ca si cum un magnet ar fi acolo si tu nu te poti impotrivi. Lumina este mereu acompaniata de sentimente de dragoste si pace. Este faza tranzitorie care te readuce in lumea spirituala, casa ta reala.
Te intalnesti cu persoane dragi decedate
Chiar la intrarea in lumea spirituala in care ai fost atras de lumina vei fi intampinat de persoane dragi tie care sunt acolo ca sa iti ofere confort. Este un soi de reuniune. Acestea nu sunt neaparat rudele din aceasta viata. Ar putea fi membri ai familiilor tale trecute, dintr-o alta viata, care te-au insotit in toata perioada de evolutie a sufletului tau. Poti avea membri de familie dintr-o alta linie de sange de care acum nu stii insa care te vor saluta cand intri in lumea spirituala. Nu trebuie sa iti faci griji, sigur iti vei aminti de ei si de numele lor.
Este important de stiut ca sufletele vor lua o forma asemanatoare cu a corpului sau fizic pentru a-ti crea o senzatie de familiaritate. Sufletele nu arata asa cum erau cand traiau pe pamant. Corpul este doar un corp. Sufletele nu au forma, insa aparea sub diferite chipuri din diferite motive. Sufletele avansate care au trait mai multe vieti nu au rude care sa le intampine intrucat inteleg ce inseamna lumea spirituala unde s-au intors de multe ori inainte. Aceste spirite sar peste aceasta etapa intrucat nu au nevoie de ea.
Ingeri pazitori/ghizi spirituali
Ai propriul tau inger pazitor sau „ghid spiritual” – depinde de termenul care iti place sa il folosesti. Indiferent de cum il numesti, el te va ghida in lumea spirituala te va ajuta sa se acomodezi cu ea si sa te simti ca acasa. Ghidul a fost alaturi de tine si te-a urmarit in timpul vietii.
Recapitularea vietii
Te intalnesti cu ingerul tau si faceti o recapitulare a ceea ce s-a intamplat in viata ta. Cei care s-au intors la viata au declarat ca si-au vazut intreaga viata ca si cum ar fi privit un film sau ca si cum ar fi citit o carte. Poti vedea lucruri care te vor face sa te rusinezi insa acum nu este timpul pentru judecata. Este doar un rezumat al vietii si o discutie despre ce trebuie facut pentru a te imbunatati ca suflet. Dupa ce ti-ai revazut viata ai putea ca impreuna cu ghidul tau sa ajungeti la concluzia dupa o perioada in lumea spirituala va trebui sa mergi din nou pe pamant pentru a finaliza lucrurile asupra carora ati convenit.
Nu vrei sa te intorci
Ajuns in lumea spiritului simti ca esti inconjurat de pace astfel incat nu mai vrei sa te intorci pe pamant. Nu trebuie sa fii ingrijorat de boli sau de sarcini pamantene. Esti fara limite, in siguranta si liber. Fara stres, fara durere si fara suferinta.
Insa reincarnarea te poate astepta. Poate ca te oferi voluntar sa vii pe pamant pentru a ajuta un alt suflet, sau poate vei fi nevoit sa te intorci pentru a-ti curata Karma sau poate pentru ca doresti sa evoluezi ca suflet si trebuie sa experimentezi din nou viata. (sursa: BZI.ro)