Produsul, care va fi prezentat sub numele "Atlas", este o versiune modificată a Atlas Advertiser Suite, pe care Facebook l-a cumpărat în 2013 de la Microsoft, potrivit unor surse citate de The Wall Street Journal.
Atlas a fost creat cu scopul de a-i ajuta pe jucătorii de pe piaţa publicităţii să identifice utilizatorii Facebook care au văzut reclamele apărute pe reţeaua de socializare sau pe alte site-uri partenere. De asemenea, produsul ar urma să îi ajute pe vânzătorii de publicitate să stabilească numărul de utilizatori care şi-au schimbat comportamentul de consum în urma interacţiunii cu reclamele.
De exemplu, un vânzător de publicitate care foloseşte Atlas va putea să vadă că un client a cumpărat un produs de pe un laptop, dar că a văzut pentru prima dată o reclamă a respectivului produs pe telefonul mobil.
Noua platformă va pune la dispoziţia oamenilor din publicitate şi un instrument de cumpărare de reclame, cunoscut în industrie sub numele de "demand-side platform", care face ca un anunţ publicitar să apară pe paginile de Internet accesate de un utilizator Facebook, indiferent care sunt acestea.
Prin lansarea acestui nou produs, Facebook încearcă să ţină pasul cu Google, liderul pieţei de publicitate online.
Google a raportat un venit de 14,36 de miliarde de dolari din publicitate în al doilea trimestru din acest an, în comparaţie cu Facebook, care a obţinut 2,68 de miliarde de dolari în aceeaşi perioadă.