Aflată într-o intersecţie importantă din Capitală, ambulanţa a fost izbită cu putere în lateral de un alt autoturism şi s-a răsturnat. Şoferul vinovat spune că nu a auzit sirena şi a văzut salvarea prea târziu.
Din fericire, în ambulanţă nu se afla decât şoferul care o conducea. Acesta a fost rănit uşor şi nu a fost nevoie să fie transportat la spital.
Şoferul autoturismului care a izbit maşina de urgenţă este cercetat acum şi urmează să se stabilească dacă îi va fi sau nu suspendat permisul de conducere.