Din primele date de la fața locului a reieșit că este vorba de o coliziune între 2 autoturisme, unul condus pe direcția Vrancea către Buzău de către un șofer, în vârstă de 44 de ani și mașina care circula din sens opus, la volanul căreia se afla un conducător auto în vârstă de 33 de ani.
Accidentul s-a soldat cu rănirea a 6 persoane, toate din Vrancea: cei doi șoferi, 3 pasageri din autoturismul care se deplasa pe direcția Vrancea către Buzău (bărbați cu vârste cuprinse între 34 și 37 de ani), respectiv o pasageră din cealaltă mașină (o femeie în vârstă de 37 de ani).
Toate persoanele rănite au fost preluate de ambulanță și transportate la spital pentru îngrijiri medicale.
În cauză se va întocmi dosar penal iar polițiștii continuă cercetările pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care s-a produs accidentul.