"Domnul Eugen Teodorovici a absolvit Colegiul Național de Informații în 2013, un curs posuniversitar de 45 de zile dedicat civililor. Senatul actual al Academiei Naționale de Informații „Mihai Viteazul” (ANIMV) s-a autosesizat pentru a verifica condițiile de absolvire în cazul domnului Teodorovici. Vă informăm că rezultatul acestor verificări va fi comunicat public pe site-ul ANIMV", precizează Academia SRI.
Totul, după doar trei luni de aşa-zise studii. Realitatea TV face demersuri pentru a obţine puncte de vedere atât de la fostul ministru cât şi de la Academia Naţională de Informaţii.
Fostul ministru de Finanţe a spus, în platoul televiziunii publice, că nu ştie exact în ce an ar fi primit diploma, 2012 sau 2013. De altfel, se pare că nu ştie nici măcar la ce cursuri s-ar fi înscris.
Diploma nu figurează în biografia sa, afişată pe site-ul Senatului. Eugen Teodorovici are totuşi un master, obţinut în 2006, de la SNSPA.
De asemenea, fostul ministru ar fi în prezent doctorand la aceeaşi unitate de învăţământ, însă nu este specificat în biografie anul în care ar fi început studiile doctorale. De altfel, nici pe site-ul Academiei de Studii Economice nu figurează în lista studenţilor doctoranzi.