Helen Fitzsimmons născuse de cîteva luni în momentul în care tatăl ei a fost diagnosticat cu cancer la prostată. Bărbatul se lupta deja cu un cancer la ose de câțiva ani, scrie Mirror.co.uk.
Disperată, femeia a început să caute pe Internet tratamente alternative și a ajuns la o serie de articole care acreditau ideea că laptele matern crește imunitatea.
Din acel moment, ea a început să pompeze laptele matern în recipiente pentru tatăl ei. În fiecare zi.
Deși medicii nu îi mai dăduseră prea mult de trăit, bărbatul a supraviețuit 16 luni după diagnosticare.
"A trăt mult mai mult decât ne-am fi așteptat și asta se datorează laptelui matern", a spus femeia, care a admis că procedeul poate părea ciudat unelor persoane.
Helen a mărturisit că medicii au fost foarte sceptici cu privire la tratamentul alternativ și că nu au găsit dovezi că dieta cu lapte matern a funcționat. Familia rămâne însă convinsă că ideea lor a fost una eficientă și că au prelungit viața bărbatului cu 12 luni.