Prin decesul lui Vichentie Nicolaiciuc, Societatea Scriitorilor Bucovineni pierde, la început de Florar, încă un membru, la numai câteva zile după plecarea pe ultimul drum a scriitorului George Timu, scrie monitorulsv.ro
Vichentie Nicolaiciuc (16 noiembrie 1943, Măriţei / Dărmăneşti - 5 mai 2014, Rădăuţi) a devenit membru al Societăţii Scriitorilor Bucovineni în anul 2012, ca urmare a publicării lucrării „Repere culturale şi umane”, în care conturează portretele personalităţilor cu care a venit în contact în special în perioada exercitării mandatului de deputat.
Vichentie Nicolaiciuc a îmbinat activitatea desfăşurată la catedră (a fost profesor de limba rusă şi de limba română la Şcoala Gimnazială Nr. 2 din Horodnic de Sus şi la două şcoli gimnaziale din Rădăuţi) cu activitatea publicistică, fiind un vivace mânuitor al condeiului.
Prezenţa textelor sale în numeroase publicaţii, de la reviste şcolare la reviste literare („Interferenţe”, „Lotus”, „Iconar”, „Exod”, „Bucovina”, „Verchovyna”, „Clopotul Bucovinei”, „Curierul ucrainean”, „Obcina literară”...), a fost constantă şi apreciată atât în rândul publiciştilor cât şi de cititori. A publicat articole în limbile română şi ucraineană, recenzii şi prezentări de carte, evocări, studii critice şi de istorie literară, interviuri şi eseuri, dar şi texte politice.
A îngrijit totodată volumele „Umbra partizanului”, de Victor Macoveiciuc (2007), şi „Poveşti neştiute. Povestea mamei mele”, de Valentina Nicoară - Hrişcă (2008). În cadrul activității parlamentare a fost membru în Comisia Mixtă Interguvernamentală România-Ucraina, privind aplicarea articolului 13 din Tratatul de Bună Vecinătate și Cooperare dintre România și Ucraina (1998-1999) şi a activat ca membru în grupurile parlamentare de prietenie cu Ucraina, Brazilia şi Azerbaidjan.
Regretatul cărturar Emil Satco îl aprecia pe Vichentie Nicolaiciuc pentru că avea simţul realităţii şi era preocupat să lase o urmă a trecerii sale prin viaţă. Urme între care se află şi textele/cărţile pe care le-a scris.
