"Suntem toți foarte triști, Catherine a însemnat foarte mult pentru mulți oameni", a scris într-un comunicat agenta ei de presă, Mary Dangerfield. La rândul său, David Lynch, a subliniat într-un comunicat că a pierdut una dintre cele mai bune prietene, "o persoană de aur care s-a aflat mereu alături de prietenii ei, plină de dragoste pentru întreaga lume, familie și munca sa", scrie Agerpres.ro.
"Era o persoană foarte muncitoare. Avea un mare simț al umorului. Îl plăcea să râdă și să-i facă pe oameni să râdă. Era o persoană spirituală. Era doamna cu butucul", a adăugat celebrul regizor american.
Personajul lui Coulson, Margaret Lanterman, ducea permanent în brațe un butuc cu care menținea conversații mistice, fapt ce a transformat-o într-una din figurile cele mai misterioase ale serialului Twin Peaks.