Liderii PNL spun că mai mult de o treime dintre parlamentari îşi doresc demisia lui Liviu Dragnea, însă modificarea de regulament din urmă cu câțiva ani împiedică demiterea automată a lui Dragnea de la șefia Camerei.
Liderul grupului liberal din Camera Deputaţilor, Raluca Turcan, a declarat miercuri, cu privire la absenţa celor doi preşedinţi ai Camerelor de la moţiunea de cenzură, că nu a primit explicaţii în acest sens, dar a precizat că a lansat strângerea de semnături ''pentru demisia şi demiterea lui Liviu Dragnea''.
"Explicaţii am cerut, însă nu am primit niciuna, cert este că am lansat strângerea de semnături pentru demisia şi demiterea lui Liviu Dragnea şi dorim să arătăm că, având semnăturile PNL deja puse pe masă, sper eu, semnăturile USR şi ale celor din Pro România, avem mai mult de o treime dintre parlamentari care îşi doresc demisia lui Liviu Dragnea. Dacă textul de Regulament nu ar fi fost modificat şi declarat neconstituţional la momentul guvernării Adrian Năstase - că, din nefericire, unele decizii ale Curţii Constituţionale erau influenţate politic -, astăzi Liviu Dragnea ar fi putut fi revocat cu o treime din numărul parlamentarilor, însă acest Regulament a fost modificat tot de către o majoritate PSD, tot pentru a salva un preşedinte PSD de Cameră, care deja nu mai avea susţinere", a afirmat Turcan, citată de Agerpres.