"Discuţiile cu Dan (Helciug – n.r.) au fost unele cărora le-am pus frână, pentru că am fost cel care a cedat primul. Pe mine mama m-a învăţat să cedez primul, indiferent câţi nervi am şi ce-mi dictează instinctul.
Cred că acum toate aceste discuţii sunt uitate de mult, toate părţile pozitive trebuie menţionate pentru că dacă şi acum, înainte de finală, mai existau nişte replici mai tăioase, le-am uitat cu totul şi atitudinea pozitivă e cea care domină. Atitudinea pe care a avut-o Vintilă dintotdeauna.
Mă gândesc şi ce să fac cu banii ăştia, nu să cumpăr ceva, să-i investesc…", a afirmat George Vintilă pentru click.ro.