Din câte se pare, un tânăr în vârstă de 18 ani s-a luat la ceartă cu părinții săi și mai să îi ia la bătaie, pe fondul unei crize de nervi. Văzând că nu se liniștește, părinții îngrijorați au pus mâna pe telefon și au cerut ajutorul oamenilor legii, scrie botosaneanul.ro.
Astfel, polițiștii ajunși la fața locului au calmat apele, l-au preluat pe băiatul recalcitrant și l-au transportat la Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului Județean Mavromati Botoșani. De aici, medicii l-au trimis pe I.G., pe Secția de Psihiatrie, iar cadrele medicale îl vor ține sub observație până când se va liniști și nu va mai avea chef de scandal.