La trei decenii de la Revoluție, lumea încă se întreabă ce s-a întâmplat cu averea statului, cu sutele de lingouri din aur masiv și cu miliardul de dolari menționat la procesul soților Ceaușescu. Generalul Victor Atanasie Stănculescu l-a chestionat pe dictator înainte de execuție în privința banilor pe care îi deține.
La punctul 5 din sentința soților Ceaușescu se menționează și „încercarea de a fugi din ţară pe baza unor fonduri de peste 1 miliard de dolari, depuse la bănci străine”. Sărăcia și umilința, deși făceau parte din umorul șoptit la ureche sau din spectacolele studențești ascunse de ochii Securității, stârneau ură și revoltă în fața unei asemenea informații.
În ziua execuției soților Ceaușescu, ziarul Tineretul Liber anunță că Biroul Federal al Poliţiei Elveţiene a cerut băncilor să blocheze eventualele conturi ale familiei Ceauşescu. Jurnaliștii vremii anunțau că Elena și Nicolae Ceaușescu au ascuns în seifurile băncilor elvețiene peste 400 de milioane de dolari în lingouri de aur. Chiar și renumita publicație americană The New York Times a titrat, la scurt timp după moartea soților dictatori, că aceștia aveau în băncile din Elveția 470 de milioane de dolari pe numele lor, iar în contul elvețian al fondurilor de stat se regăseau doar 70 de milioane.
Peste 2 zile, la 27 decembrie, New York Times citează Radio Bucureşti, care informa că Nicolae Ceauşescu ar fi avut 470 de milioane de dolari în Elveţia, în timp ce fondurile statului în conturi elveţiene ar fi totalizat numai 70 de milioane de dolari. O sumă importantă, dar nesemnificativă comparativ cu cea care se vehicula ca fiind a cuplului Ceaușescu.
Băncile din Țara Cantoanelor au însă o politică strictă în a oferi informații. Ele nu au colaborat cu presa internațională, iar Societatea Băncilor Elvețiene s-a rezumat la a recunoaște existența unor depuneri de valută aparținând dictatorului. Suma a rămas un mister, din cauză că statul român nu a dorit să facă demersuri pentru a o afla.
La 15 februarie 1990, prin adresa nr. 7/432 a Ministerului Afacerilor Externe, adresată lui Vasile Voloșeniuc, președintele de atunci al Băncii Române de Comerț Exterior, s-au raportat urmatoarele:
Titlu: O convenție ar fi deslușit ce se află în conturi
"Vă facem cunoscut că din surse elvețiene suntem în posesia următoarelor atitudini ale principalelor bănci elvețiene, în problema depunerii ilegale de valută de către fostul dictator român:
Conducerea Societății Băncilor Elvețiene (SBS) a recunoscut public existența unor asemenea fonduri.(...) Aceleași surse sunt de părere că șansele părții române ar crește substanțial dacă s-ar încheia o convenție de asistență juridică între România și Elveția, care ar putea asigura dreptul de acces condiționat la secretul bancar elvețian. Vă rugăm, dispuneți!"
Statul român însă nu a făcut niciun demers în acest sens. În loc de încheierea unui acord, cineva a ridicat banii în secret. Ulterior, românii află din presa americană că în Elveția, Ceaușeștii aveau cel puțin 40 de milioane de dolari.
Pe 6 mai 1990, publicația americană Los Angeles Times titrează că frații lui Nicolae Ceaușescu au vândut secrete militare, iar banii au fost virați în conturile familiei din băncile elvețiene. Tranzacția a fost făcută cu 10 ani înainte de execuția dictatorului și a însumat 40 de milioane de dolari.
Și, spre uimirea unui întreg popor, secretele militare ar fi fost fost vândute de cei doi frați ai lui Nicolae Ceaușescu, Marin și Ilie, către serviciul secret american CIA.
„Valoarea acestor arme militare este aproape inestimabilă.”, susținea un agent secret american pentru publicația menționată. Autorul articolului, jurnalistul Benjamin Weiser, nominalizat la premiul Pulitzer pentru reportaj de investigație, a menționat și faptul că era vorba despre tehnologia unor lansatoare de rachete. De asemnea, jurnalistul menționează că secretele militare cumpărate de la familia dictatorului au ajutat la dezvoltarea unor aparate extrem de performante.
Totodată, misterul dispariției averii ascunse de familia Ceaușescu nu a fost deslușit de presa americană, însă un fost acoperit al Securității, Liviu Turcu, a făcut dezvăluiri în acest sens. Tot de pe pământ american, unde a fugit în căutare de azil politic, în ianuarie 1989. În țară, a fost condamnat la moarte. Turcu a susținut că, la începutul anului 1990, au fost închise în mare grabă unele conturi din Occident și au fost lichidate câteva firme, făcând aluzie și la firma CRESCENT – cea care a căpușat transporturile internaționale ale României.
Fostul spion al serviciilor externe române a susținut că nu a fost vorba de nicio derută în zilele de după execuția cuplului Ceaușescu, ci de o acțiune organizată, bine gândită.
„Numărul extrem de redus de persoane care au avut acces direct la aceste fonduri, ca și ignoranța noilor guvernanți privind aceste operațiuni, au făcut din aceste fonduri o armă extrem de puternică din punct de vedere politic și chiar un factor de negociere al viitorului unei părți a aparatului de Securitate, ca și a serviciului de informații", a declarat Turcu.
În interviul apărut în The Washington Times, în octombrie 1989, Liviu Turcu a fost primul analist care a prevăzut în mass-media că schimbarea regimului de la București se va realiza prin mișcări violente de stradă și că Ion Iliescu va fi șeful primului regim postceaușist, titrează presa națională.
Unul dintre frații dictatorului, Marin Ceaușescu, fost șef al Agenției Economice a României de la Viena, a fost găsit fără suflare în ziua de 28 decembrie 1989 în capitala Austriei.
