350 de români, blocați în iadul din Fâșia Gaza. MAE face lumină: de ce nu pot fi ajutați momentan

Bombardamente cu rachete/ Profimedia
Bombardamente cu rachete/ Profimedia

350 de români sunt, în prezent, blocați în iadul din Fâșia Gaza. Ministerul de Externe de la București este în contact cu ei, spune purtătorul de cuvânt al institușiei, Radu Filip. Reprezentantul MAE a declarat, sâmbătă, la Realitatea PLUS, că instituția pe care o reprezintă este pregătită pentru ca atunci când se va ivi "fereastra de oportunitate", cetățenii români să fie evacuați "în condiții de securitate, la fel ca și cetățenii altor state care vor fi evacuați din această zonă". Oficialul nu a putut răspunde în ce interval de timp s-ar putea întâmpla asta.