Acestea sunt 12 lucruri inedite despre filmul “Singur acasă”, potrivit www.arzigazu.ro:
1. Iubita lui Buzz
Iubita lui Buzz, fratele lui Kevin, nu era de fapt o fată, ci fiul regizorului artistic al filmului, care a fost făcut să arate ca o fată. Asta pentru că regizorul nu şi-a dorit să supere vreo adolescentă folosindu-i poza.
2. Un joc de cuvinte
Actorul Joe Pesci, cel care îl joacă pe Harry, uita adesea că joacă într-un film de familie, iar cuvântul „f**k“ putea fi auzit deseori din gura sa în timpul filmărilor. Regizorul l-a sfătuit să încerce să înlocuiască înjurătura cu „fridge“.
3. Un film realist
Pentru a face filmul mai realist, Joe Pesci şi-a dorit ca lui Macaulay Culkin să-i fie cu adevărat frică de el, aşa că a încercat să interacţioneze cât mai puţin posibil cu acesta pe platourile de filmare. La un moment dat, Pesci chiar l-a rănit pe copil din greşeală. S-a întâmplat în timp ce repetau scena în care cei doi criminali l-au atârnat pe Kevin în cuier, iar Harry spune: „Îţi voi smulge cu dinţii fiecare din aceste degete micuţe unul câte unul“. Actorul chiar l-a muşcat pe Macaulay de degete, atât de tare încât i-a dat sângele.
4. Un film fals
Filmul „Angels With Filthy Souls“ la care se uită Kevin nu este un film real. O scenă scurtă a filmului cu gangsteri a fost turnată special pentru „Singur acasă“ şi a fost folosită în lungmetraj.
5. Tarantula
Tarantula care s-a târât pe faţa lui Marv era reală. Pentru a nu speria păianjenul, actorul Daniel Stern a trebuit să mimeze expresia unei persoane care ţipă de groază, iar sunetul a fost adăugat ulterior.
6. Locație
Filmul a fost turnat aproape în întregime în Chicago, iar ceea ce este prezentat ca un aeroport din Paris, era de fapt Aeroportul Internaţional O’Hare din Chicago. Locurile luxoase de la business class erau de fapt amplasate pe terenul de baschet al unei şcoli locale, în timp ce piscina şcolii a fost adaptată pentru a fi folosită în scena în care Kevin fuge prin pivniţa inundată din casa sa.
7. Casa familiei
Cât despre casa în care trăia familia lui Kevin, adevărata sa adresă este Lincoln Avenue, nr. 671, într-un oraş prosper din Winnetka, Illinois. Vila cu trei etaje, construită pentru a găzdui o familie, a fost scoasă la vânzare în 2011 la preţul de 2,4 milioane de dolari şi s-a vândut anul următor pentru 1,5 milioane de dolari. Acum casa este o atracţie turistică.
8. Rolul lui Harry
Rolul lui Harry a fost oferit în primă instanţă lui Robert De Niro şi John Lovitz, dar amândoi l-au refuzat.
9. Fratele lui
Fratele lui Macaulay Culkin din viaţa reală, Kieran, joacă în film rolul lui Fuller, vărul mai mic al lui Kevin care face mereu în pat.
10. Un reportofon special
Reportofonul de marca Talkboy din film nu exista, de fapt, ca produs, ci a fost creat special pentru filmare ca un prototip non-funcţional. În orice caz, mulţi dintre fanii filmului şi-au dorit să deţină unul şi în câţiva ani acest reportofon chiar a apărut în magazine.
11. Decorațiuni din bomboane
Decoraţiunile de Crăciun din sticlă, pe care calcă Marv, sunt de fapt făcute din bomboane. În orice caz, pentru siguranţa sa, actorul Daniel Stern a purtat plăci speciale de cauciuc în scenele în care trebuia să meargă desculţ.
12. A desenat harta
Actorul Macaulay Culkin chiar a desenat harta capcanelor pe care a plănuit să le pună acasă.