VIRUSUL Aninoasa se extinde! Ce localităţi din România au intrat în INSOLVENŢĂ în 2014 Trei localităţi din România au intrat în insolvenţă de la începutul acestui an, după precedentul creat de oraşul Aninoasa în vara anului trecut.
Ce spune FMI despre IMPOZITUL PROGRESIV Măsurile de austeritate implementate în unele ţări bogate, luate uneori sub presiunea Fondului Monetar Interaţional (FMI), au contribuit la creşterea inegalităţilor sociale, se menţionează într-un raport al FMI emis ieri. În raport, experţii propun măsuri care ar putea echilibra aceste inegalităţi, printre care şi sprijinirea unei fiscalităţi "mai progresive" pentru cei mai bogaţi.
”Stejarii” de la RCM Timișoara, în fața ultimei bătălii cu Georgia în CEN. Ce galben-albaștri vor fi titulari
ALBERT EINSTEIN şi celebra SCRISOARE CĂTRE DUMNEZEU: "Biblia este pentru mine o colecţie de..." ALBERT EINSTEIN s-a născut la 14 martie 1879. Albert Einstein, fizician, autorul teoriei Relativităţii şi laureat al Premiului Nobel pentru Fizică a murit în anul 1955. Acum aproape un an, o scrisoare celebră a fizicianului Albert Einstein a fost vândută cu trei milioane de dolari. Epistola este deosebită pentru că clarifică felul în care omul de ştiinţă se raportează la religie, după ce mai bine de jumătate de deceniu ateii şi credincioşii şi l-au disputat, încercând să-l încadreze într-una sau cealaltă dintre tabere.
BĂNCILE din România stau pe o BOMBĂ CU CEAS Creditele ipotecare neperformante au dat până acum bancherilor mai puţine bătăi de cap decât cele de consum. Sub liniştea de suprafaţă se ascund însă probleme serioase, legate de valoarea reală a garanţiilor. Valoarea umflată a ipotecilor, bombă cu ceas în bilanţul băncilor, scrie Capital.ro.
Băuturi uşor de preparat care TOPESC GRĂSIMEA Atunci când vrei să scapi de kilogramele în plus este foarte important și ceea ce bei nu doar ce mănânci. De evitat sunt băuturile carbogazoase și cele care conțin zahăr.
"UCIGAŞUL TĂCUT". Simptomele afecţiunii diagnosticate tardiv în cele mai multe cazuri Diabetul zaharat se numără printre cele mai răspandite boli cronice din întreaga lume, fiind totodată o afecţiune diagnosticată tardiv în cele mai multe cazuri.
FURTUNĂ PUTERNICĂ de ZĂPADĂ în Canada O furtună puternică de zăpadă a afectat joi estul Canadei, unde zborurile au afişat întrârzieri atât la plecare, cât şi la sosire, numeroase şcoli au fost închise, iar drumurile au devenit impracticabile.
"BIG BROTHER" CU BOGAŢII ROMÂNIEI. Marile averi, sub lupa justiţiei Mai ceva ca în Big Brother, bogaţii României vor fi monitorizaţi non-stop. Ministerul Justiţiei vrea o bază de date cu cei care deţin venituri şi proprietăţi mai mari de o sută de mii de euro.
Mii de constanteni se vor bucura: Masinile cu numere de Bulgaria se vor inmatricula mai usor in Romania
Crimeea: Apel solemn al CEDO către Rusia Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) a lansat joi seara un apel solemn Rusiei pentru ca aceasta să respecte pe deplin Convenția drepturilor omului în Ucraina și în Crimeea, relatează AFP.
Alt tip DURERE FĂRĂ MARGINI în familia adolescentului care şi-a pierdut viaţa din cauza UNEI GLUME Un licean din Buzău a sfârșit azi-noapte înjunghiat de un consătean, după ce adolescentul pus pe șotii i-a ascuns bărbatului sticla de băutură.
Economii de 70% la consumul de carburant! "SOLUŢIA-MINUNE" comercializată online Comercianţii on-line au ajuns să le vândă românilor "soluţii-minune" ale problemelor pentru care ştiinţa nu are încă răspunsuri. Unul dintre aceştia a pus în vânzare o carte care, dacă o citeşti, te ajută să creşti în înălţime cu 11-20 cm sau chiar mai mult.