În cazul sănătății, este evident că mediul privat este absolut inaccesibil unei părți copleșitoare din populație. Apoi, la fel de evident e că privatul se orientează către zona ușor de tratat și de decontat, tot în sarcina statului rămânând un ocean de ”boli neprofitabile”.
Dar ce e absolut strident e că discutăm profund ideologic tragediile întâmplate în sistemul medical. Dacă un copil moare într-o clinică privată, scandalul va ține vreo trei zile, deși sunt nereguli cât casa. Dacă tragedia se întâmplă în mediul public, scandalul ține săptămâni. În cazul Floreasca, vorbim mai puțin de proceduri, vorbim mult de ”sistem”, de modul feudal în care unele somități medicale își conduc secțiile, își educă rezidenții, vorbim de figura Beuran și nu mai vorbim de accidentul în sine. Lucrurile stau așa, nimeni nu neagă, dar nu cumva stau așa din cauză că alocăm prea puțini bani? Astfel de feudali preiau controlul pentru că de fapt ei ”hrănesc” rezidenți, ei atrag finanțări paralele etc. În lipsa statului, apar Beuranii.
Este o așezare ideologică reflexă cu un fir roșu discret și sigur care se trasează înspre o unică retorică: avem nevoie de privatizare. Mai nimeni n-a urlat la subfinanațarea programatică a sănătății și educației. Dacă mă uit la sondaje, fruntașii strategiei ”dați cât mai mult la servicii și armată, fuck sănătate și educație” au împreună peste 50% (am pus PNL + USR).
Jocul PSD a mers pervers în aceeași direcție. Deși tot fac rolul apărării nevoilor neamului sărac, ei sunt cei care vin cu idei devastatoare de restrângere a accesului la mediul public de sănătate. După introducerea cardului de sănătate, au fost excluși natural milioane de oameni care munceau la gri, care nu erau asigurați cum trebuie. După acest pas, urmează alți pași care restrâng accesul - sistemul de urgență are o întreagă schemă de intimidare în numele apelării inutile a 112. După tragediile de la Caracal sau din alte zone uitate de lume, am auzit printre altele cum oamenilor le e frică să mai sune pentru că sunt de obicei amendați. Sistemul subfinanțat și-a creat anticorpi: oamenii neasigurați sau fără nici un sfanț (și dacă e ”sistem public” tot îți mai trebuie fonduri serioase de completare informală, pe lângă asigurare) abuzează de urgențe tocmai pentru că nu mai au acces la sistemul clasic.
A apărut un material pe Reuters în care e descris un freamăt de colectare de date de pacienți în estul Europei. Firme mari de asigurări vor să-și cartografieze piața estică (materialul este despre Ungaria, România, Polonia), caută date amănunțite despre potențialul pieței. Potențialul arată cam așa, la o primă privire: în România, maximum 20% și-ar putea permite tratament privat al unei afecțiuni serioase. Nu suntem pregătiți economic de așa ceva, dar ideologic suntem deja MICA AMERICĂ. O Americă fără resurse, cu populație multă săracă dar cu ochii după cai verzi și privați pe pereți.
Așa se întâmplă că nu ai niciun partid parlamentar capabil să ofere un paragraf coerent politic în ce privește soarta sistemului public de sănătate. Pentru că există afaceri puternice, cu lobbyul aferent, care vor să stoarcă un potențial profit. Și nimeni nu se gândește la consecințele sociale. PSD apără afacerile mici care sug sistemul de stat și-l semiprivatizează. PNL-USR se gândesc mai direct, și deja fără perdea, la privatizarea unor mari porțiuni: privatizare cu mulți bani de la stat, servicii private decontate generos din bani publici, fără cine știe ce control (asta se întâmplă oricum deja).
Așa că poate cea mai politică întrebare momentului nu e nici despre două tururi de alegeri, nici despre anticipate, ci este asta: ”ce vrem? Acces universal la sănătate sau segregare din ce în ce mai mare între pături sărace și un soi de clasă de mijloc cu ceva mai multe resurse care să se bucure de sistemul public, plus un sistem privat bine subvenționat pentru clasele superioare de venit?”s E vreun partid cu răspuns la așa ceva? Nu.
