Nici nu am intrat bine în noul an, nici am reușit încă să ne scuturăm de primul fulg de nea că ne vedem puși, din nou, în situația de a tremura lângă calorifere din cauza eternei dispute dintre ELCEN și RADET. Primul, adică ELCEN, se ocupă de producția agentului termic, iar cel de-al doilea, RADET, de distribuția acestuia. RADET datorează ELCEN aproape un miliard de euro, 650 de milioane de euro, provenind din marfa livrată, restul reprezentând penalități pentru întârzieri la plată.
Istoria disputei dintre cele două entități este veche și are la bază, în principal, datoriile acumulate de RADET față de ELCEN. Dacă RADET nu plătește, ELCEN închide robinetul, iar când nu închide robinetul ambele entități se acuză reciproc că nu livrează agentul termic la parametrii contractuali. Cu alte cuvinte, ca să scape de veșnicele și întemeiatele acuzații ale bucureștenilor care reclamă că au caloriferele reci, RADET dă vina pe ELCEN că nu livrează agentul termic la o temperatură adecvată care să permită asigurarea confortului termic în apartamentele consumatorilor casnici. Uneori este adevărat, însă doar uneori.
RADET invocă această scuză pentru a ascunde o gravă stare de fapt: infrastructura regiei este ciur. Căldura care ar trebui să ajungă în apartamente încălzește solul. În plus, în infrastructura RADET se numără și câteva conducte deasupra solului și care intră în contact direct cu temperatura de afară. În urmă cu ceva ani, un ziarist a afăcut un experiment simplu pe suprafața conductelor situate deasupra solului. A spart un ou pe suprafața unei conducte, iar acesta a început să sfârâie, semn că oul s-a prăjit. Cu alte cuvinte, ELCEN-ul livra agentul termic la o temperatură conformă, însă aceasta se altera pe măsură ce avansa prin conductele ciuruite ale RADET.
RADET este, în acest moment, o căpușă. La un moment dat s-a pus problema fuzionării cu ELCEN. Din motive necunoscute, nu s-a reușit pentru că au stăpâni diferiți. ELCEN ține de Ministerul Energiei, iar RADET-ul, de Primăria Capitalei. Fuziunea celor doi coloși ar fi redus considerabil costurile până la consumatorul final și ar fi permis investiții substanțiale în infrastructură. Este însă evident că nici în acest caz nu au primat interesele consumatorilor, ci interesele oculte ale ciocoilor care păstoresc și oblojesc aceste regii în agonie.
