Joe Biden: "Rusia va intra în Ucraina. Luăm în calcul suplimentarea trupelor din ROMÂNIA și Polonia"

Joe Biden și Vladimir Putin
Joe Biden și Vladimir Putin

Incursiune sau invazie în Ucraina? Declarația președintelui american a alertat deja Kievul. Joe Biden a avertizat Rusia în legătură cu acțiunile în Ucraina în discursul ținut la un an de la preluarea mandatului la Casa Albă. Președintele american crede că Putin va intra în Ucraina, însă a făcut o distincție între posibilele acțiuni ale lui Putin, ce îi vor aduce sancțiuni mai mici sau mai mari și un răspuns militar pe măsură. Potrivit presei americane, ucrainenii sunt în alertă, fiind „uluiți” după ce liderul de la Casa Albă a făcut o distincție clară între o posibilă incursiune și invazie a Rusiei și susțin că este ca o „undă verde pentru Putin” de a porni o acțiune împotriva Ucrainei.