Acuzații GRAVE după incendiul devastator de la Piatra Neamț! Dezvăluiri ȘOCANTE de la audieri: Erau aprinse candele în saloanele ATI

Primele concluzii după incendiul de la Spitalul din Piatra Neamț, care a avut loc pe 14 noiembrie anul trecut. În urma acestei tragedii, pompierii și specialiștii din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență au făcut controale la unitațile medicale din întreaga țară și au descoperit aproape 2.000 de nereguli legate de apărarea împotriva incendiilor. După audieri-maraton, de 12 ore, în dosarul incendiului de la Piatra Neamț, avocații implicați în anchetă au făcut dezvăluiri șocante. Avocatul Adrian Cuculis a anunțat, în exclusivitate, la „Jocuri de putere”, Realitatea PLUS, și care ar fi fost una cauzele probabile ale incendiului: candele aprinse în secțiile de Terapie Intensivă pentru cei bolnavi de COVID-19 care mureau. În plus, acesta susține că cei audiați joi au mințit în legătură cu existența candelelor în saloanele ATI, lucru dovedit de altfel de probele fotografice de la dosar. De asemenea, avocatul Adrian Cuculis a mai dezvăluit că apărarea împotriva incendiilor era doar pe hârtie, pe lângă improvizațiile și suprapopularea din secțiile de ATI. Vineri este audiată asistenta al cărei combinezon de protecție a luat foc în salonul ATI în care s-a declanșat incendiul.