Dan Istratie, jurnalist cu peste 10 ani de experiență în presa online, dar și social media. A lucrat la publicații de top din presa românească și a debutat în print imediat după terminarea facultății. A absolvit Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității București, secția de Jurnalism, și a urmat cursurile unui masterat în Managementul Instituțiilor Media. Actualmente, este atât redactor, cât și administratorul conturilor social media Realitatea PLUS.

Articolele autorului Dan Istratie:

Proteste în Rusia
Proteste în Rusia - Aproape 1.500 de persoane au fost reținute - Peste 8.500 de ruși au părăsit țara doar sâmbătă prin Finlanda, pe cale terestră
"Mobilizarea parţială" a Rusiei pentru războiul din Ucraina a început haotic, pe fondul protestelor, al greşelilor de redactare şi al exodului de cetăţeni care fug din Rusia, în timp ce Kremlinul înăspreşte regulile privind sustragerea de la ordinele militare, transmite CNN. Peste 8.500 de ruşi au călătorit sâmbătă în Finlanda vecină pe cale terestră, potrivit oficialului Gărzii de Frontieră finlandeze, Matti Pitkäniitty. 
Zelenski
Volodimir Zelenski: Mobilizarea criminală este folosită de Rusia pentru a extermina oamenii
Preşedintele Ucrainei, Volosimir Zelenski afirmă, în mesajul adresat poporului, duminică noaptea, că mobilizarea criminală este folosită de Rusia nu doar pentru a prelungi suferinţa oamenilor din Ucraina şi pentru a destabiliza şi mai mult lumea, ci şi pentru a extermina fizic oameni - reprezentanţi ai popoarelor indigene care trăiesc în teritoriile controlate până acum, temporar, de Federaţia Rusă. El mai spune că lupte acerbe au loc în multe secţiuni ale frontului de peste 2.000 de kilometri, în regiunea Doneţk, Harkov, Herson, precum şi regiunile Mykolaiv şi Zaporojie. . 
Bobby Păunescu
Bobby Păunescu: Populația nu va avea de a face doar cu facturi mari, ci frig și foame. Și nu se mai poate da vina pe Ceaușescu
Bobby Păunescu, regizor și președinte ARMIS, a comentat duminică seara pe marginea unui reportaj apărut în presa americană, la Fox News. Jurnaliștii americani au subliniat faptul că europenii devin tot mai săraci deoarece nu mai au parte de energie ieftină. Nemții stau la rând pentru a cumpăra lemne de foc în timp ce polonezii stau la cozi imense pentru a achiziționa cărbune cu care să se încălzească iarna următoare.
Coronavirus
Bilanț coronavirus - 18 septembrie - 719 cazuri noi de infectare cu COVID-19 în ultimele 24 de ore - Au fost raportate 7 decese
Ministerul Sănătăţii a anunţat că, în ultimele 24 de ore, au fost înregistrate 719 cazuri noi de persoane infectate cu SARS-CoV- 2, cu 735 mai puţine faţă de ziua anterioară. 135 din cazurile noi din 24 de ore sunt ale unor pacienţi reinfectaţi, testaţi pozitiv la o perioadă mai mare de 90 de zile după prima infectare. De asemenea, au fost raportate şapte decese. 
Vladimir Putin Foto: Profi Media
New York Times: SUA, îngrijorate că Putin ar putea escalada războiul din Ucraina cu atacuri asupra României și Poloniei
Casa Albă, Departamentul de Stat, Pentagonul şi agenţiile de informaţii americane par mai îngrijorate ca niciodată că preşedintele rus Vladimir Putin ar putea escalada războiul din Ucraina pentru a compensa retragerea sa umilitoare din ultima perioadă, relatează New York Times. Oficialii americani nu ştiu ce formă ar putea lua escaladarea, dar multe dintre opţiunile pentru care se pregătesc sunt sumbre: un bombardament mai nediscriminatoriu al oraşelor ucrainene, o campanie de asasinate vizând lideri ucraineni de rang înalt sau un atac asupra centrelor de aprovizionare din afara Ucrainei, situate în ţări NATO precum Polonia şi România, care canalizează cantităţi extraordinare de arme, muniţie şi echipament militar în ţară.
Andrei Marga
Andrei Marga insistă: Afirmațiile mele corespund adevărului istoric. Ucraina este în granițe nefirești. Ea are de cedat teritorii vecinilor - României, Ungariei, Poloniei și Rusiei
Andrei Marga a transmis presei un drept la replică după ce cu o zi înainte au fost preluate câteva dintre declarațiile sale controversate conform cărora Ucraina se află în granițe nefirești și are de cedat teritorii mai multor țări printre care și România. Marga a reiterat în dreptul la replică aceleași afirmații.